Ne știm de mulți ani, atât de mulți încât avem nevoie de verighete noi!
El m-a salvat de o ploaie rece de la munte, fără să mă cunoască, doar pentru că a tras cu urechea la discuția dintre mine și Mihaela, prietena mea. Îi spuneam acesteia că n-ar fi trebuit să ieșim la un suc, abia scăpasem de o viroză, iar ploaia și vântul m-ar fi întors la aceleași probleme medicale.
El m-a salvat de o ploaie rece de la munte, fără să mă cunoască, doar pentru că a tras cu urechea la discuția dintre mine și Mihaela, prietena mea. Îi spuneam acesteia că n-ar fi trebuit să ieșim la un suc, abia scăpasem de o viroză, iar ploaia și vântul m-ar fi întors la aceleași probleme medicale.
Nu terminasem sucul din pahare când a început să picure.
Asta e, mi-am zis, pentru că nu aveam unde să mă adăpostesc și chiar dacă aveam, n-aș fi reușit: de un an de zile eram dependentă de scaunul rulant.
Picura cu stropi mici când am simțit pe cineva care apucă scaunul meu rulant și merge în pas iute, pe cele două roți din spate, către Centru medical în care eram internată.
Nu puteam să văd cine este în spatele meu, doar simțeam că sunt în siguranță și că persoana știe ce face. E cineva de la Centru medical, mi-am zis, continuând să mă critic în gând pentru că nu am mai multă grijă de mine.
M-a purtat așa pe o alee de aproximativ 500 de metri. Ploaia se întețise, dar copacii cu frunziș des parcă formau o umbrelă uriașă pentru mine. Ajunși la destinație, m-a așezat în poziție verticală și mi-a spus: „Te-am salvat!” Și, de atunci mă tot salvează, iar eu știu că sunt norocoasă pentru că-l am!
De multe ori am uitat data aniversării cununiei noastre, 21 iunie. De data asta, îi fac o surpriză. La mulți ani nouă!